Teatrul Excelsior a găzduit în perioada 20-22 martie, cea de-a doua ediţie a workshop-ului de dirijat coral desfăşurat în Bucureşti. Cursul a fost susţinut de o echipă de formatori Cantus Mundi, coordonată de dirijorul Anna Ungureanu şi alcătuită din Simona Haideu, Teodora Jaworski şi Bogdan Andronache (dirijorul principal şi membri ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”). Proiectul este parte a programului „Nicio Şcoală Fără Cor”, realizat cu susținerea Primăriei Municipiul Bucureşti şi a Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Corul Naţional de Camera „Madrigal-Marin Constantin” şi Cantus Mundi.
Workshop-ul oferă tuturor participanţilor noţiunile de baza pentru dirijat coral şi cunoştinţele pentru înfiinţarea şi coordonarea unui cor, precum şi informaţii despre anatomia umană, aparatul fonator, exerciţii tehnice, vocalize, până la teorie muzicală, practică dirijorală, noţiuni care ţin de interpretare, stil muzical şi psihologia copilului. La finalul cursului, fiecare participant primeşte o diplomă, care este atât un act util pentru profesie, cât şi o amintire preţioasă. Interacţiunea continuă, apoi, pe platforma Cantus Mundi, care poate fi accesată la www.cantusmundi.com, iar cei înscrişi beneficiază de o baza extinsă de partituri on-line, precum şi de facilităţi disponibile exclusiv dirijorilor de cor.
Acest curs face parte dintr-o sesiune amplă de pregătire, aflată în desfăşurare la nivel naţional, în scopul căreia membrii echipelor de formatori Cantus Mundi au susţinut workshop-uri de dirijat coral la Sibiu, Oradea, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Focşani, Cluj, Râmnicu Sărat şi Constanţa, urmând să ajungă şi în Baia Mare şi Drobeta Turnu Severin (24-25 martie) şi Arad (5-6 mai). Viitoarea sesiune de formare din Bucureşti va avea loc în perioada 26-28 mai, tot la Teatrul Excelsior.
[Not a valid template]