Peste 450 de copii au cântat pentru prima dată împreună, pe scena Operei Comice pentru Copii, în cadrul Galei ‘Nicio Şcoală Fără Cor’, care a deschis Festivalul Corurilor Şcolare. Evenimentul, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a fost organizat de Primăria Municipiul Bucureşti şi Teatrul EXCELSIOR în parteneriat cu Corul Naţional de Camera „Madrigal-Marin Constantin” şi Cantus Mundi prin programul Nicio Şcoală Fără Cor.
Surprizele şi-au făcut apariţia la tot pasul pe durata evenimentului, atât pentru cei din public, cât şi pentru organizatori.
Una dintre ele a fost diploma oficială cu însemnele Înaltului Patronaj pe care Preşedintele României l-a acordat Galei ‘Nicio şcoală Fără Cor’, prin intermediul domnului Sergiu Nistor — Consilier Prezidenţial, Departamentul Cultură, Culte şi Centenar.
‘Suntem foarte onoraţi de tot ceea ce s-a întâmplat în această seară. Programul ‘Nicio Şcoală Fără Cor’ este cel mai ambiţios program muzical pe care şi l-a propus România pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. În programul-pilot de două luni, am reuşit să înfiinţăm 120 de coruri noi în Bucureşti, în această toamnă, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Dorim să unim România prin muzică şi sperăm că, prin acest program, la sfârşitul lui 2018, să nu mai existe nicio şcoală în România fără cor’, a spus Mădălin Guruianu, Directorul Programului Naţional Cantus Mundi.
Un alt moment important al serii a fost lansarea Manualului Cantus Mundi, un îndreptar al dirijorului de cor, creat de membrii Corului Madrigal, sub îndrumarea Annei Ungureanu şi a lui Emil Pantelimon — dirijorul principal, respectiv managerul Corului Naţional de Camera ‘Madrigal-Marin Constantin’.
[Not a valid template]